Primele zile de primar ale lui Laurenţiu Neghină
Primele măsuri pe care le-a luat primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină, sunt legate de situaţia Termon Onești, rezolvarea problemelor pe care le întâmpină societăţile de pe Platforma Petrochimică Borzeşti, în urma supraimpozitării de către fosta administraţie şi rezolvarea situaţiei din Piaţa agro-alimentară Oneşti.
Primarul Laurenţiu Neghină se va întâlni în zilele următoare cu directorii celor trei mari societăţi de pe Platforma Petrochimică, Rafo, Chimcomplex şi Carom, pentru a găsi, împreună cu aceştia, soluţia optimă a impozitelor pe care le încasează Primăria Oneşti. După cum se ştie, fosta administraţie a inclus Platforma Petrochimică în zona A de impozitare, adică zona cu cele mai mari taxe datorate bugetului local.
Un alt proiect despre care s-a discutat foarte mult în campania electorală este cel referitor la Termon Oneşti. „Soluţionarea problemei Termon înseamnă rezolvarea problemei a trei mii de familii oneştene”, declara Laurenţiu Neghină imediat după depunerea jurământului de primar. Situaţia extrem de complexă a SC Termon necesită o analiză atentă dar şi rapidă, astfel încât miile de oneşteni care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare să nu aibă grijă că la iarnă vor tremura de frig în apartamente sau că vor avea de plătit, iarăşi, facturi cu valori astronomice.
În fine, încă din primele zile de mandat ca primar, Laurenţiu Neghină a cerut o situaţie clară în ceea ce priveşte Piaţa agro-alimentară Oneşti. Din primele verificări s-a constatat că unii dintre comercianţi plăteau diferit faţă de alţii, neexistând o politică fiscală comună. „Vrem să rezolvăm cât mai repede această problemă, astfel încât tarifele plătite de comercianţi să fie egale în funcţie de suprafaţa ocupată”, ne-a declarat primarul Neghină, precizând că se doreşte şi o revizuire a tarifelor plătite de comercianţii oneşteni în Piaţa agro- alimentară.
Totodată, primarul Laurenţiu Neghină pregăteşte, împreună cu personalul de specialitate din Primărie, prima şedinţă a noului Consiliu Local Oneşti
Cristian BIBIRE
ZiarulOra25