Deşi pare să fi trecut o eternitate de la momentul glorios al Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, din 1976, faimoasa gimnastă îşi aminteşte acea zi în care a obţinut nota perfectă de 10, de parcă ar fi fost ieri.

''O să râdeţi, dar în urmă cu câteva săptămâni l-am întâlnit pe directorul firmei responsabile cu aparatele de marcaj care mi-a spus că de la Montreal încoace de fiecare dată când fost prezent la vreun concurs i-a întrebat pe organizatori dacă o să vină şi Comăneci, ca să ştie dacă să aducă şi aparatele care afişează nota 10'', povesteşte gimnasta.

Întrebată de Die Presse despre stricteţea antrenamentelor pe care le făcea în copilărie în România comunistă, Nadia Comăneci a spus că acestea îi făceau plăcere întrucât întotdeauna a dorit să se dedice gimnasticii. ''Am avut mereu motivaţia de a ajunge undeva departe şi pentru asta am ştiut că trebuie să fac multe (...) şi nu m-am plâns niciodată de greutatea sau stricteţea antrenamentelor'', a spus Nadia, adăugând că nu a avut niciodată sentimentul că şi-a pierdut copilăria din cauza muncii grele depuse pentru gimnastică.

La vârsta de 20 de ani, în 1981, Nadia Comăneci îşi înceta cariera în gimnastică, lucru care atrăgea după sine şi interdicţia de a mai părăsi ţara. Gimnasta povesteşte că în acea perioadă s-a simţit, precum majoritatea românilor, prizonieră în propria ţară. În plus, nu s-a gândit niciodată la o revoluţie, nu a anticipat momentul 1989 şi cu atât mai puţin nici nu i-a trecut prin minte că, la sfârşitul lui noiembrie 1989, avea să părăsească România, trecând graniţa româno-maghiară, şi solicitând, în cele din urmă, azil politic guvernului Statelor Unite. Nadia Comăneci povesteşte glumind că deşi poate i-ar fi fost mai simplu dacă ar fi avut un paşaport, în acele clipe nu i-a fost frică: ''Nu am găsit nici până astăzi o explicaţie (cu privire la fuga mea) şi nici nu vreau să găsesc. A fost pură intuiţie, un instinct pe care l-am urmat. Aşa s-a întâmplat şi a fost bine şi corect''.

Întrebată de Die Presse unde era la moartea lui Ceauşescu, Nadia Comăneci povesteşte că era în Statele Unite, unde abia ajunsese, şi că a văzut la televizor fotografii cu dictatorul mort. În acea perioadă apăreau şi primele greutăţi ale gimnastei peste hotare, întrucât începea întreaga procedură, relativ complicată, de solicitare de azil. Gimnasta povesteşte că la început a fost destul de greu, însă norocul ei a fost că prin nenumăratele ei călătorii şi turnee avusese ocazia să cunoască multe persoane care i-au fost de ajutor.

Odată ajunsă în Statele Unite, Nadia Comăneci mărturiseşte că a trebuit să se obişnuiască cu noua mentalitate. ''Deodată eram în America şi trebuia să decid singură. A fost cu adevărat foarte dificil. În România eram supravegheaţi şi nu puteam decide, totul era prescris. Acum trebuia să învăţ să iau decizii, să mă gândesc (...). Era minunat, dar foarte greu să mă obişnuiesc cu acest lucru', povesteşte ea.

La 30 de ani de la obţinerea medaliilor de aur de la Montreal, la vârsta de 44 de ani, Nadia Comăneci l-a adus pe lume pe fiul ei Dylan. ''Nu mi-am făcut niciodată probleme că aş fi prea bătrână pentru a face un copil. Ştiu că Dylan este cea mai mare realizare a mea. Da, la Montreal am scris istorie, dar cu un copil este vorba despre altceva, despre iubire şi căldură (...). Cu un copil înveţi ceva în fiecare zi, afli cum să ai răbdare şi cum să-l înveţi valorile esenţiale ale vieţii precum respectul pentru cei din jurul lui'', spune Nadia Comăneci.

Întrebată cum se simte la împlinirea vârstei de 50 de ani, Nadia Comăneci a răspuns amuzată că de curând s-a întâlnit cu Peggy Fleming (campioană la patinaj artistic în 1968), care i-a spus că reuşeşte să arate atât de bine la vârsta ei deoarece, patinând, frigul a conservat-o mai bine. ''În cazul meu, la 20 de ani mă gândeam că la 40 voi fi bătrână, iar acum împlinesc 50 şi mă simt în continuare tânără. Îmi pun doar întrebarea: oare când o să încep să mă simt altfel?''.

Nadia Elena Comăneci (născută pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti, în judeţul Bacău) a fost prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câştigătoarea a cinci medalii olimpice de aur şi este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile. ''Zeiţa de la Montreal'' este primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame.

de VALI DEACONESCU